Strategia de pariere Martingale este una dintre cele mai cunoscute strategii de gambling și se bazează pe dublarea mizei după fiecare pierdere astfel încât la un moment dat câștigătorul recuperează toate mizele pierdute și rămâne și cu profit. Ca multe alte strategii a folosit în cazinou la ruleta pe Roșu/Negru și din cauza ei acum apare și zero pe tablă de joc. Jucătorul își alege o unitate pe care vrea să o câștige și apoi în caz de pierdere dublează suma până câștigă, asta dacă are bani sufiecienti să susțînă asta sau casă îi acceptă pariuri nelimitate. Strategia este folosită la Roșu/Negru că acolo îți dublezi banii sau mai exact la pariuri pe o cota de 2.
Exemplu:
La miza de 10 lei dacă pierzi dublezi , 20 , 40 , 80 , 160 , 320 , 640 de lei și astfel în cazul nefericit în care ratezi pariul de 6 ori consecutiv ajungi să mizezi 640 de lei (în total 1270 cu pierderile precedente) pentru a face un profit de 10 lei. Există însă posibilitatea să câștigi după primul sau al doilea pariu, dar uneori poți ajunge și la sume enorme și să îți dai seama că nu se merită.
În general strategia Martingale nu este o strategie foarte bună, mai ales când casă are un avantaj în joc, dar există și posibilitatea unor adaptări cum ar fi să joci pe o cota mai mare cu șanse bune de câștig, cum ar fi o cota 3.
Această strategie are avantajele ei cum ar fi în cazul în care prinzi 1 pariu din 6 sau 7 îți recuperezi banii și faci și profit sau fără prea multă analiză și poate fi aplicată și la sporturi virtuale sau loto sau orice alt joc de noroc, atât timp cât ai un bankroll suficient.
Totodată există și un răspuns al strategiei care se numește Anti-Martingale în care dublezi suma de câte ori câștigi și o reduci până la primul pas atunci când pierzi. Pentru asta la fel trebuie să ai un bankroll pregătit și o suma la care vrei să te oprești când câștigi. De exemplu poți începe cu 20 lei și după 6 pariuri consecutive câștigate te poți opri la un câștig de 1280 de lei, iar de fiecare dată când pierzi o iei de la capăt cu 20 de lei.
Nu uită că toate strategiile sunt riscante iar reușită nu este garantată, așa că nu paria niciodată mai mult decât îți poți permite să pierzi.
[…] sistem este mai putin riscant decat Martingale sau Fibonacci pentru că nu cresc mizele așa de mult după fiecare pariu pierdut. Așa că, cu un […]